TREI ISTORISIRI INFRICOSATOARE DESPRE UNELE FEMEI CE SI-AU ASCUNS UN PACAT GREU LA SPOVEDANIE MINTIND PE DUHOVNIC SI PE DUMNEZEU
Foarte multe persoane sunt posedate de diavolul indoielii si al minciunii chiar si la Sfanta Spovedanie. Este o absurditate sa te spovedesti si totusi sa-ti ascunzi unele pacate. Nu este de inteles de ce se mai spovedesc! In momentul i n care te spovedesti si ascunzi un pacat, este mai rau decat daca nu te-ai fi spovedit, deoarece aici faci, pe langa pacatele pe care le ai, si pe cel al minciunii si inca ce minciuna! Sa minti pe duhovnic si pe Dumnezeu! Se povesteste in cartea „Mantuirea pacatosilor” la cap. VII despre unele femei care in timpul Spovedaniei nu si-au spus tocmai pacatul cel mai mare. Dupa ce au murit, Dumnezeu a descoperit urmasilor ce mare pacat este acela al nesinceritatii unor oameni in scaunul Spovedaniei. O sa redam mai jos doua cazuri ale unor femei care au cazut in acest mare pacat.
ISTORISIREA INTAI
O femeie care a facut un pacat de moarte, nu a indraznit niciodata sa-l marturiseasca, de rusineasi uraciunea faptei. Insa a facut alte fapte bune: a dat milostenie, postea mult, priveghea, se ruga si se spovedea de toate celelalte pacate si se impartasea cu Sfintele Taine, socotind ca va afla mila lui Dumnezeu, ca sa-i ierte pacatul ascuns, pentru celelalte fapte bune. In sfarsit a cazut in grea boala si si-a marturisit toate pacatele, iar pe cel mare nu a indraznit, nenorocita, nici macar la moarte sa-1 marturiseasca, ci plangand s-a impartasit cu Dumnezeiestile Taine si apoi s-a sfarsit. Dupa multe zile, una din fiicele sale, rugandu-se in odaia ei, a simtit la un moment dat atata duhoare (miros urat), incat nu mai putea sa stea de multa imputiciune pe care o simtea. Uit andu-se intr-o parte si in alta a casei, ca sa inteleaga de unde vine atata duhoare, a vazut deasupra patului o umbra atat de urata si infricosatoare, incat nu a mai putut sta in picioare, si cazand jos, chema in rugaciune pe Stapanul Hristos si pe Maica Lui intr-ajutor. Atunci a venit glas de la acea umbra, zicand: „Nu te teme fiica, eu sunt nenorocita ta mama”. Din acel cuvant, tanara a luat indrazneala si sculadu-se i-a zis ei: „Cum este cu putinta, o mama mea, sa fii atat de urata si cu rea putoare mirositoare, tu care ai fost atat de imbunatatita si ai facut atata bine?” Iar maica sa i-a raspuns: „Adu-ti aminte ca ti-am spus odata ca am facut un pacat mare, de moarte si niciodata nu l-am spus la vreun duhovnic, pentru rusinea faptei mele. Deci, pentru acest pacat am fost osandita in munca cea ve snica, ca sa ma chinuiesc nesfarsit si nu mi-au folosit celelalte bunatati pe care le-am facut in toata viata mea”. Atunci a zis fiica catre dansa: „Dar acum pot eu sa-ti ajut cu ceva, sa platesc la preot pentru a face liturghie si alte multe milostenii, sa dau saracilor si sa ajut manastirile, ca doar sa poti dobandi iertare?” Iar ea a zis: „Nu mai este posibila pocainta in iad. Cand am avut vreme, nu m-am indreptat, in viata pamanteasca, cu putina osteneala, nepriceputa de mine, iar acum orice vei face pentru mine nu imi foloseste. Ca imediat ce m-am despartit de trup, m-au rapit viclenii diavoli si infatisandu-ma la Judecata lui Hristos. Acesta m-a privit cu cautatura infricosata si intorcand fata Sa de la mine, a zis cu glas tunator si infricosat: «Du-te de la Mine, blestemato, in gheena cea nesfarsita» si indata m-am aflat in fundul iadului. Asadar pentru mine nu mai este mila. Numai ca sa luati voi, cei vii, pilda, a slobozit Judecatorul Cel Drept sa ma arat tie astazi, pentru a propavadui tu la toti munca mea si sa vapaziti sa nu ajungeti sa patimit i ca si mine. Spune fratelui tau sa-si indrepte petrecerea sa si sa lasi si tu machiajurile, rujatul si celelalte impodobiri ale trupului femeiesc. Niciodata sa nu te impodobesti sau sa-ti infrumusetezi fata, ca multe si nenumarate femei numai pentru aceasta pricina s-au osandit in iad. Iar daca nu ma vei asculta, curand vei veni ca sa ma insotesti in acel loc intunecat si plin de intristare. Acestea ti le-am spus, ca sa nu creasca chinurile mele cand va voi vedea si pe voi chinuindu-va impreuna cu mine in gheena”. Acestea auzindu-le, tanara a intrebat-o si alte multe despre iad, iar ea a raspuns: „Numai atat am putut sa-ti spun si nu intreba mai multe”. Acestea zicand, s-a stins ca vantul si a ramas atata duhoare, ca numai putea nimeni sa intre in acea camera. Fata a fa cut in alt loc patul sau si a zacut bolnava multe zile, de frica si groaza acestei vedenii. Chemand pe duhovnicul ei cu numele Serafim, i-a povestit amanuntit cea mai sus zisa vedenie, pe care a povestit-o apoi in tot orasul s i a scris-o pe o carte a sa, ca sa o citeasca urmas ii si sa se pazeasca cu osardie, ca sa nu se pangareasca.
(Vezi „Mantuirea Pacatosilor" cap. VII)
Foarte multe persoane sunt posedate de diavolul indoielii si al minciunii chiar si la Sfanta Spovedanie. Este o absurditate sa te spovedesti si totusi sa-ti ascunzi unele pacate. Nu este de inteles de ce se mai spovedesc! In momentul i n care te spovedesti si ascunzi un pacat, este mai rau decat daca nu te-ai fi spovedit, deoarece aici faci, pe langa pacatele pe care le ai, si pe cel al minciunii si inca ce minciuna! Sa minti pe duhovnic si pe Dumnezeu! Se povesteste in cartea „Mantuirea pacatosilor” la cap. VII despre unele femei care in timpul Spovedaniei nu si-au spus tocmai pacatul cel mai mare. Dupa ce au murit, Dumnezeu a descoperit urmasilor ce mare pacat este acela al nesinceritatii unor oameni in scaunul Spovedaniei. O sa redam mai jos doua cazuri ale unor femei care au cazut in acest mare pacat.
ISTORISIREA INTAI
O femeie care a facut un pacat de moarte, nu a indraznit niciodata sa-l marturiseasca, de rusineasi uraciunea faptei. Insa a facut alte fapte bune: a dat milostenie, postea mult, priveghea, se ruga si se spovedea de toate celelalte pacate si se impartasea cu Sfintele Taine, socotind ca va afla mila lui Dumnezeu, ca sa-i ierte pacatul ascuns, pentru celelalte fapte bune. In sfarsit a cazut in grea boala si si-a marturisit toate pacatele, iar pe cel mare nu a indraznit, nenorocita, nici macar la moarte sa-1 marturiseasca, ci plangand s-a impartasit cu Dumnezeiestile Taine si apoi s-a sfarsit. Dupa multe zile, una din fiicele sale, rugandu-se in odaia ei, a simtit la un moment dat atata duhoare (miros urat), incat nu mai putea sa stea de multa imputiciune pe care o simtea. Uit andu-se intr-o parte si in alta a casei, ca sa inteleaga de unde vine atata duhoare, a vazut deasupra patului o umbra atat de urata si infricosatoare, incat nu a mai putut sta in picioare, si cazand jos, chema in rugaciune pe Stapanul Hristos si pe Maica Lui intr-ajutor. Atunci a venit glas de la acea umbra, zicand: „Nu te teme fiica, eu sunt nenorocita ta mama”. Din acel cuvant, tanara a luat indrazneala si sculadu-se i-a zis ei: „Cum este cu putinta, o mama mea, sa fii atat de urata si cu rea putoare mirositoare, tu care ai fost atat de imbunatatita si ai facut atata bine?” Iar maica sa i-a raspuns: „Adu-ti aminte ca ti-am spus odata ca am facut un pacat mare, de moarte si niciodata nu l-am spus la vreun duhovnic, pentru rusinea faptei mele. Deci, pentru acest pacat am fost osandita in munca cea ve snica, ca sa ma chinuiesc nesfarsit si nu mi-au folosit celelalte bunatati pe care le-am facut in toata viata mea”. Atunci a zis fiica catre dansa: „Dar acum pot eu sa-ti ajut cu ceva, sa platesc la preot pentru a face liturghie si alte multe milostenii, sa dau saracilor si sa ajut manastirile, ca doar sa poti dobandi iertare?” Iar ea a zis: „Nu mai este posibila pocainta in iad. Cand am avut vreme, nu m-am indreptat, in viata pamanteasca, cu putina osteneala, nepriceputa de mine, iar acum orice vei face pentru mine nu imi foloseste. Ca imediat ce m-am despartit de trup, m-au rapit viclenii diavoli si infatisandu-ma la Judecata lui Hristos. Acesta m-a privit cu cautatura infricosata si intorcand fata Sa de la mine, a zis cu glas tunator si infricosat: «Du-te de la Mine, blestemato, in gheena cea nesfarsita» si indata m-am aflat in fundul iadului. Asadar pentru mine nu mai este mila. Numai ca sa luati voi, cei vii, pilda, a slobozit Judecatorul Cel Drept sa ma arat tie astazi, pentru a propavadui tu la toti munca mea si sa vapaziti sa nu ajungeti sa patimit i ca si mine. Spune fratelui tau sa-si indrepte petrecerea sa si sa lasi si tu machiajurile, rujatul si celelalte impodobiri ale trupului femeiesc. Niciodata sa nu te impodobesti sau sa-ti infrumusetezi fata, ca multe si nenumarate femei numai pentru aceasta pricina s-au osandit in iad. Iar daca nu ma vei asculta, curand vei veni ca sa ma insotesti in acel loc intunecat si plin de intristare. Acestea ti le-am spus, ca sa nu creasca chinurile mele cand va voi vedea si pe voi chinuindu-va impreuna cu mine in gheena”. Acestea auzindu-le, tanara a intrebat-o si alte multe despre iad, iar ea a raspuns: „Numai atat am putut sa-ti spun si nu intreba mai multe”. Acestea zicand, s-a stins ca vantul si a ramas atata duhoare, ca numai putea nimeni sa intre in acea camera. Fata a fa cut in alt loc patul sau si a zacut bolnava multe zile, de frica si groaza acestei vedenii. Chemand pe duhovnicul ei cu numele Serafim, i-a povestit amanuntit cea mai sus zisa vedenie, pe care a povestit-o apoi in tot orasul s i a scris-o pe o carte a sa, ca sa o citeasca urmas ii si sa se pazeasca cu osardie, ca sa nu se pangareasca.
(Vezi „Mantuirea Pacatosilor" cap. VII)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu